SIMPOZION 2022 • DESPRE ACEASTĂ EDIȚIE

 

EDIȚIA A XI-A. MAI APROAPE DE NATURĂ

 

La începutul ediției a XI-a a Simpozionului, în prima zi, am avut plăcerea de a prezenta grupului de artiști sosiți la Jibou albumul de 300 de pagini care a reunit toate activitățile, expozițiile și documentările realizate sub emblema Simpozionului Internațional de Arte Vizuale „Arta în Grădină”. Zece ediții ample, la care au participat peste șaptezeci de artiști din România, Polonia, Ungaria, SUA și Canada. Aceștia au realizat peste o sută cincizeci de lucrări de pictură, grafică, fotografie și sculptură. Lucrările au fost reunite în colecțiile de artă contemporană ale instituțiilor care din anul 2012 au susținut proiectul nostru, respectiv Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Centrul de Cercetări Biologice din Jibou. Din anul 2017, a început să se înfiripe cea de a treia colecție, a Primăriei orașului Jibou, odată cu implicarea acestei instituții în sprijinirea bunei funcționări a Simpozionului.  

Și de această dată, precizăm faptul că am păstrat formatul consacrat al Simpozionului. Astfel, la tabăra de creație au participat șase artiști, trei profesori de la UAD din Cluj-Napoca (respectiv Adrian Rauca, Gil Turculeț și subsemnatul), Florin Gherasim, muzeograf la Muzeul de Artă din același oraș și un senior al picturii clujene, artistul Kancsura István, care a fost și curatorul acestei ediții. Din Polonia, de la Universitatea de Artă din Cracovia, a participat pictorul Serge Vasilendiuc. Tema ediției a fost una generoasă: „Despre natură”. Aparent simplă, această provocare de a comenta natura, de a te pune cu natura, ne-a determinat să ne gândim și să ne răspundem la o serie de întrebări despre complexitatea lucrurilor din jurul nostru. Mirarea în fața naturii, buna dispoziție, extazul au fost sentimente pe care le-am împărtășit și de această dată la Jibou. Lucrările de pictură și ceramică realizate în această ediție, ale artiștilor și elevilor care au participat la atelierul creativ, au fost prezentate publicului cu ocazia vernisajului de la sfârșitul Simpozionului, în spațiul fostului grajd nobiliar administrat de Grădina Botanică din Jibou.

Documentarea din acest an a avut două puncte de interes: primul dintre ele, Castrul roman de la Porolissum, un tur ghidat realizat de arheologul Dan Culic și biserica de lemn din localitatea Jac. Ca în fiecare an, documentările la obiective de interes din Sălaj se concretizează, pe de o parte, într-o experiență vizuală memorabilă, iar pe de alta, contribuie la întregirea bazei de imagini digitale, posibile surse de inspirație.

În cadrul atelierelor de crație pentru copii, Florin Gherasim a coordonat o grupă de șase elevi de la Centrul de Servicii Sociale din Jibou. Activitatea s-a circumscris temei generale a ediției, fragmente din natură (flori, frunze, ramuri) au fost culese, „încastrate” în lut, iar apoi, negativele lor au fost umplute cu ghips, transpunând astfel natura în „relicve” care păstrează fidel amprenta originalelor.

Activitățile conexe din cadrul Simpozionului au avut ca invitați personalități cunoscute din lumea culturii care ne-au prezentat teme de interes din domeniile: patrimoniului cultural, fotografie, cultură populară și poezie. Au prezentat comunicări următoarele personalități: Livia Drăgoi, critic și istoric de artă, Florin Gherasim, antropolog și muzeograf, Mirel Matyas, profesor de matematică și fotograf, Eugen Barz, preot și poet. Prezența lui Mircea Groza în cadrul serii

de demonstrații culinare a fost nelipsită și la această ediție.

Atenția și grija față de arhitectura rurală vernaculară ne-a determinat și de această dată să recurgem la manopere de stopare a procesului de deteriorare, prin intervenții punctuale asupra părții de răsărit a șurii gospodăriei Ștefan Pop din Năpradea.

 

În anul 2022, în cadrul unui eveniment internațional organizat de Grădina Botanică din Tallinn, o selecție de lucrări

din colecția de artă contemporană a Centrului de Cercetări Biologice din Jibou a fost prezentată publicului estonian.

În luna aprilie a anului 2023, aceleași lucrări au fost reunite pe simezele Galeriei „Allee” din capitala estoniană. Prin astfel de manifestări, lucrările realizate la Jibou, în tabăra de creație din cadrul Simpozionului, au putut fi văzute și apreciate și de alți cunoscători sau iubitori de artă. Considerăm că este necesar ca lucrările colecțiilor să fie itinerate în expoziții organizate în țară sau străinătate.

 

Radu Șerban,

coordonatorul Simpozionului