Acest site se afla în perioada de reconfigurare! În scurt timp va fi adaptat pentru desktop și telefon

SIMPOZION 2021 • DESPRE ACEASTĂ EDIȚIE

 

ZECE

 

În anul 2012, atunci când am organizat prima ediție a Simpozionului de la Jibou, nu mă gândeam că vom ajunge în situația de a finaliza cea de a X-a ediție, cu toate că susținătorii și finanțatorii noștri ne-au fost alături în toți acești ani și ne-au încurajat să ne continuăm proiectul. Temerile mele se refereau la continuitatea edițiilor, care depindea de cuantumul finanțării și de asigurarea condițiilor potrivite pentru artiștii și invitații Simpozionului. Întotdeauna am considerat că arta trebuie făcută, văzută și admirată, iar creatorii respectați și apreciați. Ca și impact, manifestările de artă (tabere, expoziții) nu se pot compara cu competițiile de fotbal  sau cu concertele de muzică din piețele publice, care adună un numeros public. Prin urmare, arta trebuie susținută, iar publicul format și atras spre creația artistică contemporană. Oamenii de afaceri sau cei cu potențial financiar și-au dat seama că investiția în artă poate să fie una rentabilă. Din acest motiv  au început să organizeze în România tot mai multe tabere private, cu bugete generoase.

Tot mai mulți artiști preferă să participe la astfel de tabere și datorită onorariilor pe care le primesc.    

 

Ediția din acest an a Simpozionului a avut la baza desfășurării sale formatul consacrat care a inclus: tabăra de creație, documentarea vizuală la o biserică monument istoric din Sălaj, ateliere pentru copii, prezentări, seară culinară, un recital de muzică și expoziția finală. Caracterul internațional al ediției a fost menținut prin invitarea artistei de origine română, stabilită în Ungaria, Mariana Pașcalău. Din Turda au participat artiștii-profesori Mariana și Alexandru Picovici, personalități cunoscute ale orașului. Pentru a treia oară la Simpozionul nostru ne-a onorat cu prezența artistul vizual Lucian Muntean, din București. În afară de lucrările realizate în această ediție, el a expus și o serie de acuarele reunite sub genericul „Picătura de apă”, proiect început în urmă cu mai mulți ani, tot aici, la Jibou. Din Cluj-Napoca au participat muzeograful și artistul Florin Gherasim și pictorul Radu Șerban. Din același oraș au mai participat la ediția din acest an unul dintre cei mai apreciați graficieni, creator de identități vizuale remarcabile, Sorin Tîrt și,  respectiv, Ioan Gînscă, artist și profesor la liceul „Elf”, curatorul acestei ediții.

 

Tema taberei de creație din acest an „Rădăcini”, propusă de curator, a fost una inspirată, pentru că fiecare artist s-a putut raporta la propriile rădăcini care alimentează sau inspiră creația personală. Nu în ultimul rând, această temă a fost un prilej și pentru organizatori de a privi în urmă, la începuturile acestei manifestări și în viitor, la continuitatea ei. Documentarea din cadrul acestei ediții s-a desfășurat la biserica de lemn din Bulgari, monument istoric, cel mai vechi din Sălaj. Au fost organizate două ateliere de creație pentru copii. Primul, coordonat de profesoara Laura Pamfiloiu, a avut ca subiect scrierea creativă, iar cel de-al doilea, condus de profesorul Ioan Gînscă, a abordat o tehnică mai deosebită, cianotipia. În cadrul serilor culturale, Laura Pamfiloiu ne-a vorbit despre concepția sa referitoare la scriere, în particular, despre literatura pentru copii și ne-a prezentat portofoliul de cărți realizate de domnia sa. Și în acest an, Mircea Groza ne-a cucerit cu comentariile și multele detalii legate de rețetele de mâncăruri tradiționale și ne-a desfătat cu preparatele culinare pregătite special pentru participanții la Simpozion. Acest moment a fost „asortat”

cu un program de muzică populară care ne-a fost prezentat de Mara Rus, elevă la Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” din Jibou. Simpozionul s-a încheiat cu vernisajul expoziției „Rădăcini” care a reunit lucrările realizate de artiștii participanți la ediția din acest an.

 

Ne propunem ca într-un timp scurt, cu sprijinul Primăriei din Jibou și al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, să concepem și să edităm un album care să reunească o sinteză a manifestărilor culturale și educative desfășurate pe parcursul celor zece ediții ale Simpozionului. Dorim ca împreună cu reprezentanții instituțiilor care ne-au sprijinit să facem o analiză a activităților Simpozionului, a performanțelor și a realizărilor, și să stabilim parametrii în care Simpozionul se poate dezvolta în anii care vor urma.  

 

Radu Șerban,

coordonatorul Simpozionului