SIMPOZION 2019 • VIZITE DE DOCUMENTARE

BISERICA DE LEMN DIN DOMNIN

În 25 august 2019 am avut parte de o vizită plăcută a unui grup de persoane care fac parte dintr-o tabără de pictură, organizată la Grădina Botanică din Jibou. Nu a fost o simplă vizită de curtoazie, deoarece distinșii oaspeți au dorit să viziteze biserica de lemn din Domnin. Un fapt care m-a bucurat în mod deosebit, pentru că așa am putut să împărtășesc și altor persoane, din afara comunității, câteva dintre poveștile legate de acest monument de arhitectură – simbol al satului Domnin.

Biserica din Domnin este, din câte se pare, singura construită în stil maramureșean, din județul Sălaj. Elementul cel mai relevant în acest sens este streșina dublă. Structura acestei biserici ne vorbește despre originea meșterilor, satul Vărai (Uaraiug – după cum îi spun bătrânii), din județul Maramureș. O legendă locală spune că biserica ar fi fost construită de către un bătrân împreună cu cei trei fii ai săi (familia Ciocian). La finalizarea construcției, bătrânul și unul dintre fii ar fi fost plătiți cu bani și s-au întors în locurile natale, iar ceilalți doi au primit o întinsă suprafață de teren în hotarul satului, la Recea.

Momentul construirii nu poate fi localizat cu exactitate în timp. Unii îl plasează la jumătatea secolului al XVIII-lea, în timpul păstoririi preotului neunit Matei, care, de altfel, se află înmormântat în interiorul bisericii, fiind consemnat ca decedat în anul 1756. Dacă e să luăm legenda ca fiind adevărată, atunci trebuie să plasăm momentul construcției în secolul al XVII-lea întrucât, în anul 1673, principele Transilvaniei, Mihai Apafi I, înnobilează familia Csocsan de Vărai, locuitoare în Domnin. Deci, dacă familia Ciocian a ajuns în Domnin prin construcția bisericii și la 1673 se aflau în Domnin, atunci biserica a fost construită în secolul al XVII-lea.

În privința materialului de construcție, grinzile masive din stejar, se spune că ar fi fost aduse dintr-o pădure, azi dispărută, de pe Dumbrava, cu ajutorul carelor trase de boi. Membrii comunității au fost cei care trebuiau să facă acest lucru. Unii dintre ei, spre a nu participa, își înțepau boii în copită ca să șchiopăteze. Coordonatorii lucrărilor au ținut cont de acest aspect, așa că, la finalizarea lucrărilor, fiecare familie și-a primit locul în biserică în funcție de contribuție.

Crucile metalice de pe turnul bisericii și altar, se spune că ar fi fost puse în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de către Petru Pop al Onuțului Szaski din familia nobiliară a Brumărenilor, cantorul bisericii. În prealabil, omul a postit și s-a rugat câteva zile spre a fi păzit de o nenorocire care s-ar fi putut întâmpla în timpul „operațiunii”. S-a și spovedit, în eventualitatea unui eșec, spre a se duce împăcat cu divinitatea.

Pe pereții bisericii sunt aplicate mai multe cruci, care, din spusele bătrânilor, sunt crucile preoților ce au slujit și au murit în Domnin. Până în anul 1848, preoții erau din familia nobiliară Pop de Domnin. Ultimul, Simion Pop, a decedat în anul 1848, fiind înmormântat alături de tatăl său, Florian Pop și având o singură cruce, aplicată pe peretele altarului. Ultimul preot înmormântat în Domnin este Vasile Pop, originar din satul Benesat, decedat în anul 1891, în urma unei pneumonii. Crucea acestuia se află pe peretele din spatele bisericii.

Pictura interioară a fost realizată în anul 1812 de pictorul Ioan Pop din Românași, după cum susțin specialiștii.

Pe parcursul anilor, biserica a fost supusă mai multor procese de restaurare. În anul 1958 s-au mărit ferestrele naosului și s-a schimbat șindrila. În anul 1999 s-au schimbat șindrila și cele două tălpi lungi.

Acestea fiind spuse despre bătrâna biserică a satului nostru, precum și alte povești ca și acestea, ne-am îndreptat spre micul muzeu aflat în incinta clădirii Școlii Primare Domnin, inaugurat în 18 august 2019, unde s-au putut vedea câteva dintre obiectele care țin de specificul etnografic al satului Domnin și pe care cu greu le-am putut salva de la distrugerea provocată de obsesia curățeniei și influența modernismului.

Ultimul popas a fost la biserica Sfântul Gheorghe din satul Bârsa, o altă bijuterie a arhitecturii bisericilor sălăjene, unde oaspeții mei au putut observa un alt stil arhitectonic, față de cel al bisericii din Domnin și pictura, realizată în anul 1838 în timpul păstoririi parohului Simion Pop din Domnin, foarte bine conservată.

Am încheiat, astfel, mica noastră excursie în satele Domnin și Bârsa, sperând că am fost un bun ghid (deși nu sunt de specialitate) și că oaspeții mei s-au simțit bine.

Prof. Marius-Sergiu Ghiurco