SIMPOZION 2019 • ACTIVITĂȚI CONEXE • EXPUNERI
VALENTIN CODOIU
pictor, scenograf
Născut în 7 aprilie 1955 la Coroisânmărtin, jud. Mureș.
Studii:
Absolvent al Academiei de Arte Plastice din București, secția pictură, clasa prof. Corneliu Baba, promoția 1979.
Experienţă profesională (ultimii 15 ani):
2004 – Colaborare la expoziția de deschidere a Salonului Internațional de benzi desenate, Angoulême, Franța; Vizualul Carnavalului orașului Rennes, Franța; Decoruri și costume pentru spectacolul „Ispitirea Sf. Anton” de Flaubert, Teatrul „Tony Bulandra”, Târgoviște;
2005 – „Amintirile călătorilor de pe Titanic”, Teatrul „Tony Bulandra”, Târgoviște; Decor și costume pentru „Visul unei Nopți de Vară”, Teatrul „Tony Bulandra”, Târgoviște; „Woyzeck”, Teatrul Maghiar din Cluj (costume), premiul UNITER pentru „Cel mai bun spectacol”; Spectacol de stradă, Zilele Orașului Craiova;
2006 – „Cabala Bigoților”, Teatrul „Tony Bulandra”, Târgoviște; Spectacol de stradă, Zilele Orașului Craiova;
2007 – „Cântarea Cântărilor”, Teatrul Maghiar de Stat, Cluj (decor și costume); „Shoah”, Teatrul Național din Sibiu, (decor); „Ecleziastul”, Teatrul Național Sibiu (decor și costume); „O vară fierbinte pe Iza”, Teatrul Național din Cluj-Napoca; Expoziție personală de pictură, Muzeul Național de Artă din Cluj-Napoca; Spectacolul de deschidere al Festivalului Internațional de Teatru „Babel”, Târgoviște; „Macbeth”, Teatrul Național Iași;
2008 – „Otello” de Verdi, Opera Națională Română din Cluj; „Ciuleandra”, balet pe muzică de V. Timaru, Opera Națională din Cluj-Napoca; „Tosca” de Puccini, Opera Națională din Cluj-Napoca; Expoziție personală de pictură, Tampa Bay, Florida, USA;
2009 – „Forța Destinului” de Verdi, Opera Națională din Cluj-Napoca; Expoziție personală de pictură, Muzeul Național de Artă din Cluj-Napoca;
2010 – „Bacantele” de Euripide, Teatrul Municipal din Istanbul; „Hecuba”de Euripide, Teatrul Național din Iași; „Orfeu în Infern” de Offenbach, Opera Națională din Cluj-Napoca, premiul național de Scenografie de operă; Expoziție personală de pictură, Paris, Franța;
2011 – „Sunetul Muzicii” (decor și costume), Opera Națională Română din Cluj-Napoca; „Un cuplu ciudat”, Teatrul Național din Cluj-Napoca; „Icoane”, Teatrul Național din Cluj-Napoca; „Shoah”, regia Andreea Iacob, Sala „Libertatea”; „Insula” de Ada Milea după Gellu Naum, Teatrul Național din Cluj-Napoca; „Coppélia”, Opera Națională Română din Cluj-Napoca;
2012 – „Giselle”, Opera Națională Română din Cluj-Napoca (costume); „Aida”, refacere decor; „Bărbierul din Sevilla”, Spectacol de marionete gigantice, Sibiu;
2013 – „Ana Lugojana”, Opera Națională Română din Cluj-Napoca; „1001 de nopți”, Teatrul de Balet, Sibiu; „Sunetul Muzicii”, Opera Română din Iași; „Don Quijote”, Teatrul de păpuși „Gong”, Sibiu; „Don Carlo”, Opera Română din Cluj-Napoca; „Olandezul zburător”, Opera Română din Cluj-Napoca; Tripticul lui Puccini, Opera Națională Română din Cluj-Napoca;
2014 – „Balul Operei” din Cluj-Napoca; „Morcoveață”, Teatrul de păpuși din Târgoviște; „Amor amores”, Spectacol de Gigi Căciuleanu, Opera Română din Cluj-Napoca; „Zeul măcelului”, Teatrul Național din Cluj-Napoca;
2015 – „Don Quijote” (balet), Opera Națională Română din Cluj-Napoca; „Amadeus”, Opera Națională Română din Cluj-Napoca;
2016 – „Trei Surori”, Teatrul „Tony Bulandra”, Târgoviște; Expoziție personală de pictură, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca;
2018 – „Carmen” (balet), Opera Națională Română din Cluj-Napoca; „O scrisoare pierdută”, Teatrul „Tony Bulandra”, Târgoviște;
2019 – „City Beach” (balet); „Giselle” (decor); „Macbeth” de Verdi; „Spărgătorul de nuci” de Ceaikovski, Opera Națională Română din Cluj-Napoca.
Lucrări în colecții de stat și private din:
Franța, Croația, Austria, România, Ungaria, Puerto Rico, Germania, Polonia, Mexic, Suedia, Senegal, Japonia, Chile, Columbia, Portugalia, Israel, Liban, Emiratele Arabe Unite, Olanda, SUA, Canada, Slovenia, Jamaica, Elveția, Rhodesia, Italia, India etc.
SCENOGRAFIA VIEȚII/SCENOGRAFIA SPECTACOLULUI
Într-una din serile Simpozionului, am prezentat colegilor artişti o parte din preocupările mele în domeniul scenografiei, munca mea în multe locuri, timp de mulți ani, dintre care ultimii doisprezece la Opera Română din Cluj. Cei care au avut amabilitatea să mă asculte au părut sincer interesați de această latură a activității mele profesionale. Scenografia mi-a ritmat ultimii peste 40 de ani cu stagiunile și scadenţele premierelor, când munca devine atât de intensă, încât este aproape de neconceput pentru cineva care nu-și construiește propria casă. Și de-a lungul anilor am construit multe astfel de case… la fel ca sute de oameni sau ca unul singur în sute de vieți. Acum este prima dată când conştientizez acest lucru în astfel de termeni; poate pentru că mă apropii de vârsta când asemenea dezlănțuiri de energie nu vor mai fi posibile.
Pe la 11-12 ani, când am început să fiu spectator de teatru, operă și balet și să frecventez sălile de concert, eram total fascinat de magia scenei și curios să aflu cum se realizează anumite efecte. Pe la 15-16 ani făceam figurație, din când în când, pentru a fi parte din magie. Nicio clipă nu mi-a scăzut curiozitatea pentru culise și ce se întâmpla acolo. În ultimii 50 de ani am făcut zeci de mii, poate sute de mii de fotografii, am petrecut multe ore în spatele cortinei. La absolvirea Institutului de Arte Plastice din București, secția pictură, clasa Corneliu Baba, cum trebuia să-mi găsesc o ocupație din care să pot trăi, am optat pentru scenografie. Am început prin a-i face asistență scenografului Nicolae Drăgan, la Opera Română din București, apoi lui Roland Laub (cel mai talentat scenograf pe care l-am întâlnit), tot la Opera din București. Încet am început să realizez care sunt rosturile scenografiei și în ce mod pot fi util unui spectacol. Unde începe arta și care este partea de meserie. M-am familiarizat cu ajutorul colegilor mai vârstnici: scenografi, tâmplari, croitori, modiste, eclerajiști, mecanici, mașiniști, pictori, butafori, recuzitieri, sunetiști etc., cu majoritatea mijloacelor tehnice care intră în alcătuirea unui spectacol și importanța care trebuie dată obiectului scenic.
Asta mă readuce la pictură, unde în continuare cred că, dincolo de povestea care-l însoțește, obiectul rămâne cel mai important. Demersul artistic, dacă nu se finalizează printr-un obiect cu valoare artistică proprie, rămâne steril și supus modei. Și asta îmi amintește de cursurile de estetică ale profesorului Achiţei și ale asistentei sale Anca Răutu, care cu fiecare ocazie, dincolo de partea de istorie a esteticii, accentuau faptul că arta și artistul au rolul de cristalizare a unei epoci. Bineînțeles, filosofia marxistă nu era departe de aceste concepții, dar de foarte multe ori, privind în jur la ce se întâmpla în artele plastice, nu pot să nu revin cu gândul la faptul că un om, spectatorul, cu lumea lui interioară, cu educația lui, cu lecturile și gusturile proprii, formate în timp, în anumite structuri sociale, își ia din timpul său, câteva ore, se îmbracă adecvat, se pune în situația de a fi receptiv actului artistic, este deci martor activ al acțiunii unor oameni care creează ceva special, cu talent și profesionalism.
Bineînțeles, ni s-a întâmplat tuturor să fim uneori dezamăgiți de prestaţiile artistice la care am participat ca spectatori. De vreo o sută de ani este de bonton, în anumite cercuri, să sfidezi ordinea stabilită, să negi tot ce au făcut cei de dinaintea ta. Asta duce de cele mai multe ori la producții mediocre, diletante. În artele plastice, creația este individuală și profund subiectivă, derapajele frecvente nu au consecințe majore. În artele spectacolului, fie că este vorba despre teatru dramatic, operă sau dans, actul artistic se întâmplă concomitent cu receptarea sa de către spectator. Artistul este în legătură directă cu spectatorul, fiecare nuanță și detaliu se transmite instantaneu. În acest context, singura parte fixă, aproape o certitudine, este scenografia. Atitudinea scenografului față de subiect nu poate fi ignorată. Ea se vede, dă tonul spectacolului. Dacă acest ton e fals sau nu este în concordanță cu ideea regizorului, șansele ca un spectacol să fie acceptabil, sunt minime. Simt această responsabilitate, chiar și când decorul este inexistent… Și aceasta este o atitudine.
Am început să lucrez la Opera Națională din București, apoi pentru Ansamblul Național de Balet înfiinţat la Constanţa de Oleg Danovski, după care am cutreierat teatre și ţări… dar nu numai teatre: am lucrat pentru tot felul de spectacole… unele concepute pentru stradă, spații deschise, uneori spectacole care se desfășurau pe kilometri, cabaret sau teatru de bulevard… de la one-man-show, la spectacole cu sute de participanți. Am ajuns uneori și în locuri de legendă, ca Olimpia sau Palatul Festivalurilor din Cannes… Am cunoscut tot felul de oameni de spectacol, de la actori sau dansatori, cântăreți care au ridicat în picioare publicul în cele mai selecte locuri din lume, cei mai cunoscuți clovni din lume și mulți artiști foarte talentați, dăruiți total muncii lor, care erau aproape de perfecțiune, dar care erau la limita supraviețuirii, locuind într-o caravană, sau mai rău, în câte o casă părăsită… Oameni deopotrivă dăruiți spectacolului. Și unii și alții au avut prestații care mi-au adus lacrimi în ochi (așa se traduce la mine momentul artistic perfect și asta mi se poate întâmpla și când privesc un tablou sau când ascult un lăutar). În tot acest timp, singurul câștig real l-au reprezentat oamenii pe care i-am cunoscut și cu care am colaborat sau nu, actori, cântăreți, percuționiști din Trinidad, Brazilia, Maroc sau Africa neagră, scriitori, poeți, trapeziști, dansatori de toate felurile, clovni, foști dansatori deveniți clovni, înghițitori de săbii, pirotehniști, constructori de decor, ingineri de lumini, de sunet, artiști pe catalige, pe biciclete, funambuli, îmblânzitori de lei, croitori, sculptori, pictori, instrumentiști de toate felurile, anticari, cântăreți de jazz, lăutari, dansatori de tango argentinian, fotografi, muzicieni cubanezi, pescari la muscă, stăpâni de pisici, dansatoare de flamenco…
Valentin Codoiu
