Expoziția ediției - Simpozionul de Arte Vizuale ARTA ÎN GRĂDINĂ

SIMPOZION 2019 • EXPOZIȚIA EDIȚIEI

Expoziția „PODOABELE GRĂDINII”, Grădina Botanică Jibou

Curator:
VASILE CIOCA

PODOABELE VIZUAL-PLASTICE

Sub povara caniculară a respirației lui august 2019, s-au „rătăcit” spiritual și imagistic, pentru câteva clipe din trupul timpului etern, în insula Grădinii Botanice din Jibou, artiștii: Gabriela Aniței, Valentin Codoiu, Florin Gherasim, Camelia Moritz, Eugen Moritz, Elisabeth Ochsenfeld, Cristian Porumb și Radu Șerban.

Mica, dar profunda lor aventură artistică printre podoabele vegetale ale Grădinii s-a finalizat în expresive podoabe vizual-plastice. Încercăm să ne „rătăcim” la rândul nostru, printre podoabele artistice realizate de artiștii invitați la cea de a VIII-a ediție a Simpozionului de Arte Vizuale „Arta în Grădină” – Grădina Botanică Jibou.

Gabriela Aniței vrea să transpună în imagine picturală, după cum mărturisește, cât mai multe din gândurile și ideile care o „bântuie”. Ea percepe ființa vegetală prin filtrul structurilor minerale, confirmând subtil, prin substanța picturală, intuițiile poetului Goethe („Configurația plantei […] rămâne aproape de formele geometrice și de regularitatea cristalină”). Podoabele vegetale, Grădina ca microunivers, se structurează în picturile sale în haloul emanat din arhetipul muntelui.

Valentin Codoiu, care a navigat îndelung în lumea aceasta, dar mai ales în „lumea ca spectacol”, iubitor de apă și natură, de teatru, operă și balet, dar mai ales de culoare, cu o vorbire unduitoare și plutitoare, reușește să ne transmită, prin lucrările sale, prin ființa lor plastică, senzația subtilă de lichefiere cromatică și gestică a unduirii naturii în lumină. Valentin a plonjat subtil în podoabele grădinii, asemenea arcușului pescarului singuratic, sugerând alegoric armonia dintre „omul-plantă cerească” și ființa vegetală terestră.

Florin Gherasim, personalitate complexă, cu multiple ramificații concomitent excentrice și centrice (inginerie, filologie, antropologie, foto, ceramică, muzeologie etc.), trăiește ființa vegetală la nivel senzitiv (o mângâie mereu cu ființa lui desculță) și la nivel arhetipal. El încifrează arhetipalul în semne elementare, ca niște urme desculțe ale naturii – frunză, cal, verde subtil, redate simțurilor prin lut, foc, lumină fotografiată.

Mariana Gheorghiu este o artistă aparte: ea este ombilical conectată la miresmele, frunzele, florile, ierburile grădinii, ale ființei vegetale. Operele sale nu sunt imagini, nu sunt obiecte, nu sunt existențe mediane; ele par a fi coconi, născuți din mariajul celor două entități: natură-om. Structural și material, operele sale sunt vegetale; vizual/spiritual sunt cromoformice, multidimensionale și veșnice în clipa timpului trăit – adevărate mumii vegetal-umane.

Camelia Moritz se înscrie în tipologia artistului care cu mintea creează lumea. Lucrările minții sale nasc viziuni cosmogonice, în care materia picturală captează energii venite din Marele Tot, pe care încearcă să le tempereze pentru liniștea noastră. Materia picturală a Cameliei e structurată fractalic, sugerând o horă universală între regnuri, tărâmuri, dimensiuni, timpuri, spații, sonorități surdinice.

Eugen Moritz e un artist fotograf și un artist pictor, cele două ființe fiind complementare. Viziunea sa artistică e o combinație chirurgicală între imagini halucinogene și haptice. Eugen e fascinat de imagine ca ființă mediană, ca viață sensibilă: el pune în paranteză lumea materială și cea spirituală, și se joacă, ingenios, cu imaginea în sine, imaginând grefe, transplanturi surprinzătoare de imagini în imagini, de idee-imagine în altă imagine, de imagine perceptivă în imagine idee.

Elisabeth Ochsenfeld este o artistă sensibilă, cu o experiență existențială la limita posibilului și nu întâmplător atinsă de o profundă aripă metafizică – tot ce există în afară există, cum tranșant o spune, și în ochii săi, și tot ce există în ființa sa lăuntrică se transformă în grădini picturale, de asemenea în ochii săi. Este convinsă că natura ne oferă și știe tot, iar interpretările/viziunile artiștilor sunt încercări de înțelegere. Pictura pentru ea este o cromatizare a spiritului. Picturile sale sunt constructe mintale aparte: grădini, adică simfonii și tăceri din ochii spiritului.

Cristian Porumb este un mare copil rătăcit printre numere, zvonuri muzicale, adieri lichide ușor crepusculare, miresme de câmp și de trudă agrară. Operele sale sunt adevărate țesături picturale, scăldate în câmpuri cromatice, în care reușește să capteze, asemenea unui seismograf, trecerea timpului și amprentele lăsate în spațiile locuite de privirile noastre. Țesuturile sale picturale par a fi impregnate de ițe muzical-simfonice. Pentru Cristian, trăirea picturală a Grădinii/Naturii e o definitivă îmbolnăvire de Muntele vrăjit al artelor.

Radu Șerban ar putea fi poet, preot, violoncelist, balerin, mistic stâlpnic, pasăre, meduză, adiere… dar s-a întâmplat să fie aproape pictor. De ce zic aproape pictor? Pentru faptul că pictorul din el se intersectează și se hrănește, imperceptibil, cu tot ce putea fi. Așa se explică de ce pictorul Radu Șerban nu pictează obiecte, plante, nici măcar materii sau imagini care ne asaltează simțurile; nu dă chip cromatic ideilor sau stărilor; el simte aura picturală, muzicală, poetică și mistică, care gravitează ca un halou în jurul ființelor, lucrurilor, ideilor, umbrelor, apei, frunzelor și cerului și o transfigurează imagistic ca o pâlpâire de pleoapă, ca o adiere, ca o muzică a sferelor în rezonanță cu timpul înghețat al eternității.

Prof. Vasile Cioca