SIMPOZION 2023 • ACTIVITĂȚI CONEXE
CĂLIN PAVĂL
publicist, fotograf
DE LA PICTURĂ LA CONCEPT ART
Cum am ajuns de la pictură să fac concept art și în ce constă aceasta am explicat colegilor mei artiști
într-una dintre serile simpozionului.
În 1997, la finalul studiilor universitare la pictură, mi-am construit lucrarea de diplomă în jurul șamanilor și al dragonilor. După absolvirea Academiei de Arte din Cluj-Napoca, căutam să-mi lărgesc orizontul cu noi direcții și tendințe din artele contemporane, să găsesc noi tehnici și utilizări ale artei în diferite medii de ultimă oră, pe care le-aș putea utiliza în limbajul meu vizual, cu ajutorul cărora să dau o formă viziunilor mele. Așa că, după un an de profesorat la Liceul de Artă din Zalău, m-am instalat la Budapesta unde, după un curs de animație, am fost angajat la Varga Studio Budapest. Acolo am lucrat pentru mari studiouri de animație precum: Cartoon Network, Nickelodeon, Disney, Grand Slam Children’s Film și Tiger Aspect din UK sau Happy Life Sweeden. Am desenat zilnic 10-12 ore, am pătruns în interesante lumi vizuale, am cunoscut din interior diferite genuri de animație, unele stilizate cu mare finețe, altele de un realism dulceag, iar în timpul rămas încercam să țin pasul cu pictura în ulei. Cu timpul și grație experienței acumulate, am fost angajat și la alte filme ca designer de personaj, unde puteam să-mi impun gustul și stilul vizual, bineînțeles, în perimetrul permis de regizori și de genul filmelor de animație. În pas cu progresul tehnologiei, cu răspândirea filmelor 3D, în 2009, soarta m-a dus într-un studio unde trebuia sa lucrez într-o tehnică nouă, pictura digitală. Fiind o tehnică de pictură nouă, ce datează de la începutul anilor 2000, trebuia experimentat, inventat și învățat din extrem de puținul material existent pe internet. Ceea ce azi se poate învăța după o lecție gratuită, online, nouă ne lua luni de experimentări și studii acum 10 ani. Nici nu se știa despre această profesie, pe când, în prezent, poziția de concept artist este una dintre cele mai râvnite meserii în industria filmelor 3D și a jocurilor video.
Am început să lucrez în tehnica picturii digitale și am fost solicitat de studiouri de jocuri video și filme pentru diferite genuri de concept art și afișe de film, ca și de diferite edituri specializate pe literatura SF, pentru ilustrații de coperți ale albumelor rock și cutii de jocuri de societate sau design de decor pentru teatru.
Deci, ce face un concept artist? Este cel care oferă o formă pentru ceea ce este doar o idee, o descriere în scenariu, în imaginația regizorului sau a directorului artistic. Este prima treaptă, la începerea producției. Concept artistul este responsabil atât de dezvoltarea limbajului de design, a relațiilor cromatice, cât și de proiectarea spațiilor, a clădirilor, a vehiculelor, uneltelor și recuzitei. Tot el se ocupă de vestimentația personajelor și detaliile ce țin de imagine într-un film 3D sau joc video. Prin urmare, trebuie să lucrezi la diverse tipuri de sarcini: partea de design industrial, design de vehicule, obiecte de utilizare. Sunt situații când trebuie să lucrezi pe mai multe planuri, să pictezi peste o bază 3D dată, pentru a dezvolta ori a finisa un fond deja existent. Sau e nevoie de FX concept, un concept de efecte speciale, care înseamnă pictarea de efecte speciale și dezvoltarea diferitelor variații ale acestora. E nevoie de abilități puternice de pictură și desen, un simț al formei și al compoziției foarte precis, cunoștințe bune de teorie a culorilor și a luminii. Munca aceasta complexă necesită, de asemenea, creativitate, agilitate și abilități de rezolvare a problemelor. Adăugați la aceasta ochiul cinematografic, lentilele și unghiul de plasare a camerei de filmare. Trebuie cunoscute genurile și tendințele diferite, ca și cele mai noi trenduri în industria filmului și a jocurilor. Software-ul care se folosește este Photoshop, care are o mare parte dezvoltată pentru pictura artistică, ce presupune folosirea sutelor de pensule, dar care oferă totodată posibilitatea de creare a pensulelor proprii, care redau textura picturilor tradiționale. Se pot coagula diferite părți foto, texturi fotografice, care să ofere culorilor o structură îmbogățită, să evidențieze detaliile din lucrare, și pictând peste ele, prelucrând repetat imaginea, lucrarea să devină uniformă. Încercând să redau cumva relația dintre pictura tradițională și pictura digitală în photoshop, e ca și cum aș compara un pian clasic cu un sintetizator, la care adăugăm un computer cu diferite track-uri și mostre de sunete, unde poți mixa toate acestea cu o mare libertate și cu infinite posibilități. De parcă n-ar fi de ajuns, totul se poate face într-un segment de timp mult mai scurt decât în mediul tradițional. Lipsește doar mirosul uleiului și posibilitatea de a pune mâna, de a simți materia.
Când am de lucrat la conceptualizarea unei scene de fundal pentru un oraș închipuit, a unei lumi cum îi spunem noi în meserie, descrisă anterior într-un storyboard, îmi place cum, de la primele schițe premergătoare începe să se dezvolte acea lume și, pe măsură ce avansez cu prelucrarea detaliilor, mă adâncesc din ce în ce mai mult în construirea ei. Această etapă poate să țină chiar și mai multe săptămâni, timp în care încep să trăiesc în acel mediu, printre clădirile și străzile care, printr-o magie surprinzătoare și pentru mine, încep să se materializeze. La sfârșitul unei astfel de lucrări, întotdeauna am sentimentul că mă întorc dintr-o lungă călătorie. Starea aceasta mă ține în meserie, să lucrez la proiecte de acest gen. Desigur, este foarte interesant și stimulator să lucrezi cu regizori, directori artistici, artiști experți în diferite domenii, fiecare cu viziunea proprie, în aceste producții 3D SF, fantasy, steampunk, cyberpunk etc., în care vizualul, efectele speciale nu au limite.
Din 2020 predau Concept art la Facultatea de Film și Design Budapesta MOME. E un seminar care se bucură de succes, având de trei-patru ori mai mulți candidați decât locuri pe semestru. Cum a apărut
AI-ul, inteligența artificială, și în acest domeniu situația a devenit mai delicată, dar la fel ca Photoshop și alte software-uri de sculptură 3D sau efecte speciale, și AI-ul este o tehnică, o unealtă de care se poate folosi cel care este înzestrat cu abilitățile de bază, bine fondate, de desen și pictură, ceea ce este indispensabil pentru un concept artist de valoare.
În încheiere pot să spun că, deși aceste intruziuni în diferite genuri de arte vizuale și tehnici mi-au luat mult mai mult timp decât am planificat acum 25 de ani, din 2021 am început să prelucrez acest material și să utilizez experiența acumulată, în speranța de a formula un limbaj vizual specific, prin care să pot să mă exprim mai ușor, mai original, mai la subiect.
Timp de opt ani am lucrat din poziția de concept artist pentru Digic Pictures, un studio de filme 3D din Budapesta, unde am lucrat la majoritatea filmelor, dintre care aș aminti: Secret War și Ice Age pentru serialul Love, Death & Robots din 2019, pentru Netflix. Am lucrat la lungmetraje cum sunt Kingsglaive Final Fantasy XV, 2016 – Sony Entertainment; Semmelweis, 2023 – Film Positive Productions. Am fost în echipă la nenumărate trailere pentru jocuri video ca Assassin’s Creed, Call of Duty, Rainbow Six Siege, League of Legends, Destiny, Warframe, The Witcher, Final Fantasy, Uncharted, Halo, Mass Effect, Prince of Persia, Darksiders, Warhammer etc. Am realizat design de decor pentru teatru, cum ar fi spectacolele „Scaunele” de Eugen Ionesco și „Micul Prinț” de Saint-Exupéry, regizat de Szabo K. István. Am avut lucrări prezentate în albume de artă digitală, Expose, Exotique, D’Artist Character Design, reviste profesionale de industrie în mai multe țări, în cărți și reviste SF din Ungaria și străinătate cum sunt Galaktika, Clarkesworld Magazine, Lavie Tidhar Central Station – 2024. În 2014 mi-a fost decernat trofeul de platină pentru „Cea mai bună ilustrație digitală a anului”, în cadrul premiilor CA it Awards, organizat la New York.
SZATMÁRI J. Ottó