SIMPOZION 2024 • VIZITE DE DOCUMENTARE

BISERICI DE LEMN DIN SĂLAJ

Dintre toate ținuturile Ardealului, Sălajul este un loc binecuvântat de Dumnezeu, dovadă stând cele mai multe biserici de lemn păstrate de secole (nu mai puține de 92 de biserici), răsfirate în satele întregului județ.

Când calc pragul acestor sfinte lăcașuri străvechi, loc între afară și înăuntru, loc unde se întâlnește Pământul cu Cerul, mă simt îmbrățișat de duhul țăranilor care le-au ridicat.

Îmi imaginez cum au ales locul, pământul care a acceptat să susțină temelia, pe un umăr de deal, cum au cioplit bârnele, cum le-au potrivit unele sprijinite de altele, cum le-au înălțat spre cer – doar împuterniciți de Marele Dulgher.  Femeile aducând zilnic pentru bărbați prânzul.

Biserica, loc în care împreună cerem ajutor de la Cel care poate da. Turnul înalt, ascuțit spre cer ca o mulțumire către Destinatar. O funie de lemn sculptată ca un brâu părintesc, aleargă în jurul bisericii, strigând sfâșietor „Vreau să vă țin laolaltă !”.

Bisericile sunt asemenea unor corăbii cu credincioși, purtați spre mântuire. Mă duce dorul să fiu cu ei…

De sute de ani țărăncile și țăranii mânuiesc timpul nădăjduind.

La biserica de lemn din Strâmba, îngerul atinge bârna.

De adormirea Maicii Domnului, sătenii cântă: „… noi suntem copiii lacrimilor tale”.

Kancsura Isván

pictor

DUMINICA: ZIUA DEDICATĂ DOCUMENTĂRII

Participarea artiștilor la Simpozion nu se rezumă doar la interacțiunile din Grădină, sau cu Grădina. În fiecare ediție, o zi este dedicată documentării în afara Jiboului, mai aproape sau mai departe de acesta, în funcție de obiectivele propuse pentru vizitare. De data aceasta, am hotărât să ajungem la căteva biserici de lemn de pe valea Almașului.

Prima destinație a reprezentat-o Mănăstirea Strămba, sitută la 40 km de Jibou. Am ajuns aici în jurul orei 11 și am intrat direct la biserica nouă în care starețul Arhimandrit Grighentie oficializa liturghia. Apoi, am vizitat și documentat biserica de lemn, cu o vechime și cu o poveste de prin sec. al XVIII-lea (deși unele cercetări ar plasa originea bisericii în jurul anului 1470), atunci când, aceasta, avea un rol de centru spiritual pentru zona Almașului. Din cartea oferită nouă de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Grighentie Oţelea „Mănăstirea Strâmba – Loc sfânt de îndreptare a sufletului”, aflăm, printre altele, un detaliu interesant, și anume faptul că biserica găzduieşte o icoană care a făcut faimoasă mănăstirea mai ales în perioada interbelică. Este vorba despre icoana „Maica Domnului cu Pruncul” numită şi „Dulcele Sărut”, icoană (sora geamănă a celei de la Mănăstirea Nicula) care a fost dăruită mănăstirii de un localnic din Gârbou, care a comandat-o vestitului pictor Luca din Iclod, prin anul 1673, icoana fiind considerată făcătoare de minuni. Am avut plăcerea de a servi masa cu comunitatea locală în trapeza mănăstirii, iar apoi, ne-am bucurat de câteva cuvinte alese rostite de starețul mănăstirii.

În continuare, am poposit la biserica de lemn din Sânpetru Almașului, construcție datată de la începutul secolului al XVII-lea. Ne-au impresionat bârnele masive din stejar, brâul în formă de frânghie, ancadramentul intrării și modul în care a fost decorată bolta semicilindrică a naosului. Pictura aparține zugravului Ioan Pop din Unguraș.

Următoarea oprire a fost la biserica de lemn din Baica, una dintre cele mai frumoase, prin proporția și relația elementelor arhitecturale. Inscripția de pe piatra din altar arată, fără tăgadă, faptul că aceasta a fost ridicată în anul 1645.  Pictura a fost realizată de același zugrav, Ioan Pop.

Biserica de lemn din Racâș, așezată pe coama unui mic deal, ne-a frapat încă de la primul contact vizual prin originalitatea pridvorului de pe peretele de sudic, cu acoperiș individual, formulă rar întălnită în Sălaj, cu certă aluzie la stilul bisericilor maramureșene. Se pare că originea acestei construcții s-ar plasa în jurul anului 1558.

Următoarea oprire a fost la biserica de lemn din Bălan-Cricova, cea mai mică și cea mai simplă dintre bisericile vizitate în această zi de documentare. O însușire care merită amintită, se referă la culoarea albastră a zidurilor, deși, structura este tot din lemn, ca și la celaălte biserici (în cazul de față, pereții au fost tencuiți și zugrăviți în albastru).

În final, am poposit la pensiunea „Casa Catrinei”, o construcție care prin arhitectura sa face legătura între tradițional și contemporan, având ca marcă proprie acoperișurile din paie.

Radu Șerban

coordonator Simpozion