SIMPOZION 2020 • EXPOZIȚIA EDIȚIEI

Expoziția „LOCUL ALES”

Începând cu anul 2013, fiecare ediție a Taberei de Creație din cadrul Simpozionului s-a desfășurat sub un generic bine definit, artiștii având posibilitatea de a rezona cu temele propuse, de a croșeta în jurul lor sau, dimpotrivă, de a-și continua preocupările de atelier ori de a-și găsi propriile teme inspirate din arealul Grădinii.

Pentru că tema propusă pentru această ediție a fost „Locul ales” am considerat că este important cadrul în care vom prezenta lucrările în fața publicului. Am ales un luminiș din Grădină, care ne poate duce cu gândul la peisajele de la Barbizon. Grădina de aici, un loc deosebit de ofertant, un rezervor de motive și stări, a generat și de această dată surse de inspirație pentru artiștii participanți. Vasile Istrate a reacționat cu hărnicie la stimulii oferiți de Grădină. Pentru el, „Locul ales” este întreaga Grădină, un ansamblu compus din fragmente.

Fragmentele sunt decupaje de sine stătătoare ale Grădinii, sunt „matrici” care se pot aplica și altor locuri din natură populate de vegetație. Materia picturală a lui Istrate vibrează pe pânză odată cu foșnetul adierilor care trezesc frunzișurile arborilor la freamăt. După ce și-a fixat reperele fragmentare, acestea devin pentru artist motivele sursă care alimentează inspirația și trăirea efectivă în fața Naturii. Lucrările lui amintesc de experimentele artiștilor impresioniști, pentru care lumina și momentul ales din zi erau unice, fără o altă posibilă repetare identică.

Picturile lui Vasile Istrate au o trimitere recognoscibilă, atât la cadre ale Grădinii-Natură, ca sursă generatoare, cât și la lucrări cunoscute din inventarul devenit clasic al peisajului de plain-air, indiferent de locul în care acesta a fost exersat. Aici, Vasile Istrate a uitat de temele de atelier asumându-și natura ca loc ales generator (motiv plastic) și loc ales ocrotitor (ca punct de observare și organizare a atelierului exterior).

Lucian Țintariu se manifestă diferit în relație cu tema acestei ediții. Pentru el, Natura este un ansamblu complex care se lasă citit, dar, mai ales, interpretat în cheie personală. Locul ales este însăși compoziția care prinde viață pe pânză în urma reducțiilor aplicate realului, în formă esențializată, filtrată  prin intelect și așternută cu emoție. Notațiile zilnice din cotidian devin sursele care, sub manipularea artistului, se reconfigurează. El reinventează o natură unică (natura lui), care trăiește numai între limitele cadrului pictural, într-atât de codificat încât cu greu cineva i-ar putea pătrunde tainele.

Lucian Țintariu poartă cu el întreg repertoriul tematic de atelier, încifrat și individualizat, convins fiind că Natura este o generalizare aplicabilă oriunde și oricând, fără granițe, fără limite.

Pentru Dorel David Morar, Locul ales se întruchipează pe două paliere. Primul este acela al Facerii, al transpunerii gândurilor în material (locul în care se realizează lucrarea), al doilea este Locul Amplasării, locul punerii în spațiu a lucrării finalizate. Artistul și-a denumit lucrarea „Coloana Cerului”, prin urmare amplasarea acesteia în Grădină capătă o relevanță deosebită. Locul ales pentru montarea definitivă a lucrării a trebuit bine selectat, conform parametrilor oferiți de autor. În fapt, chiar artistul a purces la selectarea ambientului potrivit pentru fixarea lucrării și stabilirea regiei contextuale. Locul acesta trebuie să fie unul generos atât pentru ca lucrarea să poată fi bine receptată din toate unghiurile, dar, poate cel mai important aspect, să releve ideea de conexiune între Pământ și Cer, propusă de autor. Prin urmare, Locul ales pentru amplasarea lucrării devine și parte a lucrării, loc care acompaniază lucrarea, contribuind la potențarea valorilor sale estetice, acest loc devenind unul îmbunătățit, în care natura și arta se potențează reciproc.

Fabian Arpad se raportează într-un mod diferit față de Grădină. Pentru el, animalele din pădurea Grădinii Botanice devin subiectul predilect. Ele sunt extrase din mediul lor și transformate în „elemente” de peisaj. Avem de-a face cu animale care absorb atât cromatica peisajului cât și tușele pensulației. Acestea, la fel ca o sepie, preiau datele contextuale (culoarea și textura), camuflându-se pentru a se confunda cu peisajul sau, poate, pentru a deveni ele însele peisaj.

În lucrările lui, Marius Lehene face apel la sedimentele memoriei afective. El însuflețește și readuce la viață, pe suprafața pânzelor, locuri cunoscute, locuri explorate, locuri apropiate. Pădurile lui au o vibrație ascunsă, privindu-le, te îndeamnă la relaxare și meditație. Instinctual, asociem atmosfera din lucrări cu ciripitul păsărilor, care, chiar dacă nu sunt prezente, trecerea lor fugitivă parcă se lasă simțită. Reverberațiile lucrărilor ne duc cu gândul fie la minuțiozitatea cu care au tratat detaliile artiștii flamanzi, fie la cromatica lui Andreescu. Pădurile lui Marius Lehene au un caracter arhetipal. Ele par a fi de la noi, dar, în același timp, pot aparține și altor areale geografice.

Mircea Moldovan, în lucrarea lui, construiește un loc ambivalent, tridimensional și bidimensional deopotrivă. Conținutul locului propus poate fi receptat atât ca rezultat al jocului inefabil cu materia și textura, cât și ca produs al gândirii în urma căreia compoziția se afirmă și se desăvârșește. Avem de a face aici cu un repertoriu personal de forme și texturi care trimit la lumea acvatică și terestră, populate de personaje inventate, care se mișcă nestingherit.

Florin Gherasim prezintă o serie de fotografii de factură conceptuală, reunite sub genericul „Locul ales, în vremea pandemiei: Stai acasă!” Autorul „se joacă” cu simbolul firmei Michelin, construit din mai multe anvelope recuperate sau împrumutate de la prieteni. El își construiește personajul și îl adaptează stării de fapt (îi pune o mască adecvată dimensiunii lui și contextului general). Se pune aici în discuție grija excesivă pentru protecție care obligă și partenerul de dialog, chiar dacă este vorba despre un lucru construit, să poarte omniprezenta mască. Din acest moment începe dialogul dintre cei doi actori care se concretizează într-o serie de șase fotografii, însoțite de conceptul tematic care explicitează demersul autorului.

Locul ales nu este numai acela din imediata apropiere, care se lasă văzut și care deține parametri diferiți de ceea ce este comun. În lucrările mele, realizate la Jibou, am propus două abordări oarecum diferite una de cealaltă, cu toate că, la o analiză mai atentă, se pot găsi și interferențe care le apropie. Există momente de perplexitate pe care le experimentăm în fața unor fenomene atmosferice de o scurtă sau de o mai lungă durată, cum ar fi: imaginea răsăritului sau a apusului, transparența ceții, a fumului sau a vaporilor condensați care plutesc prin aer. Memoria noastră stochează astfel de experiențe pe care, în timp, cu greu le poate revela în formă descriptivă. Consider că tocmai aceste reminiscențe, urme ale unei experiențe/trăiri se pot constitui în surse-cadre care să se materializeze într-o lucrare de artă. Recrearea unor stări bazate pe reamintiri și reminiscențe vizuale fac aluzie, în cele două lucrări realizate aici, fie la fațada casei bunicului meu din Năpradea, acompaniată de crengi, frunze și flori, fie la reflexia asfințitului în apele Someșului.

Expoziția, organizată în aer liber, a devenit un loc de comuniune, de punere împreună a artiștilor cu publicul, a noastră, a tuturor participanților în relație cu ambianța Grădinii, înnobilată de lucrările pe care ea le-a găzduit.

Radu Șerban,

curatorul expoziției