SIMPOZION 2020 • DOCUMENTAREA DIN CADRUL EDIȚIEI
BISERICA DE LEMN DIN VĂDURELE
În acest an ne-am propus să vizităm o biserică de lemn aflată nu departe de Jibou, peste Someș, în localitatea Vădurele. Atunci când am ajuns, la amiază în zi de duminică, credincioșii ieșeau de la liturghie. De la început am remarcat locul care a fost ales pentru construirea acestui lăcaș, pe colina unui deal, accesul fiind destul de ușor. Pe peretele sudic, lângă intrarea în biserică, am găsit următorul text înrămat:
„Biserica Ortodoxă Română din satul Vădurele cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” este așezată pe una din colinele din centrul satului pe o suprafață de 0,003 ha. După inscripția de pe peretele de lemn al Bisericii ce se poate citi foarte greu, se deduce că a fost construită în anul 1711 din lemn de stejar și acoperită cu șindrilă. Are următoarele dimensiuni; lungime 10 m, lățime de 7 m, înălțimea de 25 m. Are formă de corabie având pereții laterali drepți și altarul în formă de semicerc. La altar sunt două ferestre având dimensiunea de 30×20 cm, la strana dreaptă se află o fereastră de 1×0,80 m, iar la stânga se află o fereastră de 30×20 cm. De cine este construită și numele arhitectului nu se cunoaște. Din cele aflate de la credincioși, Biserica a fost acoperită cu șindrilă. În anul 1906 a fost acoperită cu tablă zincată, vopsită în anul 1932. Reparații capitale nu s-au făcut. Are trei încăperi: Pronaos, Naos, Altar. Are două uși, prima la intrarea în Pronaos și o altă ușă simplă face intrarea din Pronaos în Naos. Altarul este despărțit de Naos prin Catapeteasma care are scheletul din scânduri de stejar groase cu două uși laterale. Pe Catapeteasmă se află mai multe icoane vechi fără nici o inscripție. Una reprezintă pe Mântuitorul Iisus Hristos, alta pe Maica Domnului și a treia pe Sfântul Arhanghel Mihail.
Pereții interiori sunt pictați de jur împrejur cu sfinți foarte șterși, pe unele locuri nu se cunosc de loc. În anul 1939 a avut loc un incendiu asupra bisericii care a fost stins la timp cu ajutorul credincioșilor. Datorită vechimii, Biserica este declarată Monument Istoric. Pentru securitatea obiectelor de valoare, în anul 1977 la geamuri s-au instalat gratii de fier, iar la ușa de la intrare a fost montată o yală.”
Chiar dacă textul este unul sec, fără pretenții literare (nici nu era cazul), ne putem face o impresie destul de clară despre ceea ce avem în față și, de asemenea, despre o parte din istoria acestui lăcaș de cult. Ni se par relevante câteva elemente: faptul că biserica a fost înălțată pe acest loc, la începutul secolului al XVIII-lea, nefiind nici mutată din alt amplasament și nici adusă din altă localitate. Dintr-un alt document, cu o prefață de Vasile Drăguț, aflăm că originile acestei biserici ar putea fi chiar mai vechi, din secolul al XVI-lea.
Acoperișul din tablă ni s-a părut, încă de la început, atunci când l-am zărit, ca fiind nefiresc, dar, din text reiese faptul că, inițial, acesta a fost acoperit cu șindrilă, așa cum era normal la o construcție din lemn. Deși avem de a face cu un monument istoric, acesta nu a beneficiat, de-a lungul timpului, de temeinice îngrijiri și consolidări. Mai înțelegem că în anul 1939 sătenii au salvat biserica din flăcările unui incendiu. Ne imaginăm felul în care oamenii vremii și-au salvat locașul de închinare și rugăciuni, cu găleți cu apă, într-o comuniune desăvârșită, fără pompieri, fără cisterne cu apă. Suntem informați, de asemenea, că sunt două uși, cea principală și o alta, mai puțin obișnuită, plasată ca legătură între locul femeilor și cel al bărbaților. Această ușă, construită dintr-o singură bucată de lemn, este rar întâlnită într-o biserică de lemn. De fapt, din cartea mai sus menționată, am aflat că între pronaos și naos, inițial era un perete de lemn. Femeile puteau urmări ceremonia slujbelor doar prin fanta traforată în ușă.
Revenind la textul mai sus inserat, mai aflăm că biserica este în întregime pictată, dar că sfinții sunt „șterși” și uneori se întrezăresc cu greu. Nu este de mirare că pictura a fost afectată de infiltrații și diferențieri mari de temperatură. Lipsa unor intervenții profesioniste de restaurare au condus la această stare de fapt. Cu toate acestea, biserica este încă activă, dar, nu peste mult timp, preotul și credincioșii comunității se vor muta în biserica nouă de zid, aflată în fază finală de construcție. Atunci, soarta acestui lăcaș va deveni una critică pentru că zăvorul montat cu mai mulți ani în urmă (pentru siguranță) va rămâne închis pentru multă vreme.
Pentru noi, cei care operăm cu imaginea, apelăm la memorie și valorizăm tot ceea ce a fost realizat de către meșterii de la sate, această construcție, ca de altfel toate celelalte biserici vizitate de către artiști și cele care vor urma să ne intre în preocupări, se constituie în repere de armonie, de bună măsură și de ridicare a simplității la rangul de standard de frumusețe.
Radu Șerban