SIMPOZION 2025 • ACTIVITĂȚI CONEXE
ANA DUMITRAN
cercetător, șef secție Museikon, Alba Iulia
MUSEIKON – UN NOU SPAȚIU AL ARTEI COMPARATE
În 30 noiembrie 2017, în peisajul cultural al orașului Alba Iulia apărea un spațiu ușor excentric prin pretenția sa de mediator al dialogului cultural și – în special – artistic. Patronat de Muzeul Național al Unirii, în esență un muzeu de istorie și arheologie, Museikon se adresează publicului, în primul rând, prin colecția sa de icoane și carte veche, oferind spre admirație cele mai vechi icoane datate din Transilvania (1539) și singurul exemplar cunoscut al celei mai vechi tipărituri în limba română (Sibiu, 1561-1563), alături de alte capodopere ale artei tipografice și iconografice din secolele XVII-XIX.
Acest patrimoniu a reprezentat însă doar pretextul care a făcut posibilă restaurarea, prin intermediul unui grant oferit de Spațiul Economic European (așa-numitele granturi norvegiene), a uneia dintre cele mai fascinante clădiri din Transilvania. Căci, sub aspectul unei construcții de secol XVIII, ea adăpostește vestigii de arhitectură din secolele II, IV, X și XVI-XVII, cea mai importantă fiind structura de zidărie de piatră aparținând castrului roman, reconstruit cel puțin parțial în secolul al IV-lea de o formațiune militară a Imperiului Roman, deocamdată necunoscută.
Importanța acestei descoperiri arheologice, realizate în contextul restaurării, i-a adus ulterior clădirii statutul de monument UNESCO. Aspectul în sine al zidurilor, care oferă nu doar un ambient unic, a fost astfel, încă de la început, dublat de provocarea de a le oferi rostul de simeză, fără a le afecta însă în vreun fel integritatea, fie și numai prin baterea unui cui.
Cele spuse mai sus au constituit tot atâtea impulsuri pentru afirmarea în societatea academică și artistică, Museikon organizând anual, în medie, zece evenimente de anvergură națională și internațională: conferințe științifice și expoziții de artă veche și contemporană, însoțite de publicații de specialitate de înaltă ținută grafică. Desigur, din perspectiva artiștilor, cele mai interesante sunt cataloagele expozițiilor, între care sunt de referință cele care au însoțit lucrările expuse de Ion-Alexandru Antonescu, Ana-Maria Ariciu, Mihai Ariciu, Constantin Cioc, Marian Coman, Maxim Dumitraș, Daniela Frumușeanu, Georgios Kordis, Liviu Lăzărescu, Marcel Lupșe, Florin Magda, Dan Mohanu, Sever Moldovan, Ioana Olăhuț și Aurel Vlad.
În anul 2024, Museikon a inițiat trienala „Panis angelicus”, prin care se recomandă drept un spațiu al artei comparate, oferind artiștilor contemporani prilejul de a-și expune creațiile alături de operele generațiilor anterioare. Demersul pornește din convingerea că perenitatea mesajului artistic, autenticitatea valorii și inspirația care le hrănește se află în strânsă consonanță cu sacralitatea ce a stat la temelia producției artistice din veacurile trecute. În același spirit a fost redactat și acest scurt mesaj de promovare, care este, în fapt, o invitație adresată tuturor artiștilor ce îl vor citi, de a ne privi ca pe un aliat de nădejde în efortul lor de a face lumea mai frumoasă și mai bună.
SIMPOZION 2025 • ACTIVITĂȚI CONEXE
IOAN MARCHIȘ
sculptor
SIMBOLUL, INSTINCTUL CREATOR ȘI LIMBAJUL FORMELOR
Mulțimea semnelor arhaice și preistorice traversează timpul de zeci de mii de ani cu o precizie și o continuitate care depășesc istoria individuală. Dacă aceste semne pot fi înțelese ca instrumente fundamentale ale gândirii, apare firesc întrebarea asupra limitelor libertății umane, privită prin raportul dintre individ și această memorie simbolică de lungă durată.
În încercarea de a structura conceptual lumea imaginarului și a creației artistice, devenim conștienți de sărăcia limbajului teoretic în fața intensității trăirii artistice. Conceptele se dovedesc adesea insuficiente atunci când încearcă să surprindă energia creatoare, simțirea și dimensiunea profund umană a actului artistic. Știința, prin natura ei, și-a perfecționat instrumentele conceptuale pentru a-și proteja propriul teritoriu, însă aceleași instrumente devin rigide și limitative atunci când sunt aplicate hermeneuticii artei.
Cunoașterea științifică are un rol instrumental, orientat spre previziune și eficiență, nu spre revelație sau viziune. În acest sens, arta nu poate fi redusă la un obiect de analiză strict rațională. În spatele fiecărei opere se află o „oglindă” simbolică, un spațiu de mediere în care creatorul și privitorul se pot apropia de sine fără a fi obligați să se confrunte direct cu propria identitate. Această formă de dedublare, suportabilă sensibilității umane, explică și reținerea artistului față de analiza rece a propriei opere, percepută ca parte inseparabilă a ființei sale.
Exprimarea intențiilor sufletești și raționale prin forme plastice reprezintă un mod de comunicare deplin valid, ireductibil la alte sisteme de semnificare. Limbajul artei oferă informații esențiale despre o cultură, o civilizație și un mod de a fi în lume. Departe de a fi un joc gratuit sau un lux al societății, creația artistică este o necesitate fundamentală, o componentă structurală a existenței umane.
În raport cu opera de artă – fie ea preistorică sau aparținând unui artist de geniu – simpla gândire rațională se dovedește insuficientă. Participarea la „trăirea” formei presupune activarea imaginației, a intuiției și a unei disponibilități interioare care depășește analiza logică. În acest sens, nu doar operele individuale sunt semnificative, ci mai ales structurile arhetipale, matriciale, care nu se erodează în timp, ci se rafinează și se simplifică, devenind nuclee ale memoriei culturale.
Instinctul creator traversează istoria asemenea unui sistem nervos al culturii: îi conferă sens, energie, emoție și continuitate. Rațiunea este fragilă și schimbătoare, în timp ce acest instinct creator are o dimensiune durabilă, aproape atemporală. Simbolurile, emblemele și semnele culturale pot fi înțelese ca expresii ale acestui fond genetic al imaginarului, aflat în legătură directă cu inconștientul colectiv.
Orice demers hermeneutic rămâne, în esență, o formă de eseu. Cu cât analiza devine mai profundă și mai coerentă stilistic, cu atât se îndepărtează de pretenția unei obiectivități absolute și se apropie de experiența subiectivă a înțelegerii. În fața operei de artă, interpretarea nu mai este un act de stăpânire conceptuală, ci o formă de apropiere, de identificare și, uneori, de tăcere admirativă.
SIMPOZION 2025 • ACTIVITĂȚI CONEXE
CRISTIANA ILIOPOLOS
artist vizual, profesoară
DINCOLO DE SUPRAFAȚĂ. REFLECȚII ALE IDENTITĂȚII PERSONALE
Implicarea unei pluralități în modul de exprimare este vitală în practica mea artistică. Desenul, pictura, gravura, grafica, paper art-ul, asamblajul și tehnicile mixte stau la baza căutărilor reflexiilor vizuale personale. Cu surse de inspirație și atmosfere distincte, fiecare serie de lucrări este o etapă în înțelegerea mea ca ființă umană, ca femeie și ca artist în relație cu viața. Fiecare dintre ele îmi exprimă identitatea cu fațetele ei multiple și coexistă cu momente-cheie, sentimente și idei, cu Realitate și Vis. Prezentarea făcută în cadrul simpozionului a comprimat selectiv o foarte mică parte de lucrări de gravură și grafică în culoare din ultimii 20 de ani.
Gravurile din seria „Intimacy Unfolding” fac parte din expoziția personală din 2014 de la Galeria ΜΥRΟ din Salonic, Grecia. Monoprinturi de mari dimensiuni în care am descris impactul fizic, psihic și emoțional pe care l-am resimțit în relația personală în care mă aflam în momentul acela. Un dialog vizual cu mine însămi, născut din încercarea de a înțelege realitatea pe care o trăiam în cuplu. Din nevoia de autocunoaștere și pentru a descoperi latura ascunsă a acelei coexistențe, am căutat o modalitate de a vedea dincolo de suprafața ei, în și prin imagine. Folosesc simboluri profund personale, dar și universale, legate de natura noastră existențială, precum și dialogurile vizuale create între tehnicile de tipar adânc, ale colografiei și ale stensilului.
Mitul lui Narcis a stat la baza seriei de lucrări „Reflections”, începute în 2021. Continuarea experimentelor cu tehnici mixte, unde monoprintul se întâlnește cu monotipia. Compoziția este bazată pe reflexia bustului feminin, fără cap, într-un spațiu inferior — în oglindă, completată cu elemente simbolice legate de apă. Mă interesează juxtapunerile culorilor și ale texturilor, folosind limbajul specific gravurii, precum și elementele mitico-estetice ale imaginii.
Seriile „The Last Sanctuary” și „Identity Crisis” vorbesc despre relația femeii cu corpul ei și despre posibilitatea ei de a se retrage și a se regăsi în trup ca într-un ultim sanctuar. Vizând presiunea la care sunt supuse, precum și nevoia acelei perfecțiuni de neatins care se cere tuturor femeilor, aduc un omagiu luptei pentru reîntoarcerea la adevărul esențial, precum și o critică la adresa superficialității din societate vizavi de imaginea corpului uman.
Abordarea abstractă a spațiului din „IN SITU-Monoprints” a fost prezentată la Galeria Vlassis Art din Salonic în 2011. Am explorat expresivitatea culorilor care se intersectează, transparențele și intensitățile, dinamica interioară a liniilor care creează spații multiple, dialogul dintre texturi și colaj, precum și atmosfera creată de toate aceste elemente morfologice, plastice și de tiparul înalt. Un echilibru delicat cu un singur scop: să captiveze privitorul în labirintul de emoții și conexiuni posibile pe care imaginea îl creează.
Grafica se ramifică și ea, la rândul ei, în cele două mari familii vizuale. Cea care are în centru figura umană învăluită în agonie existențialistă și cea abstractă; amândouă pline de simbolurile personale (cum ar fi sămânța și celula), geometrie, texturi, suprapuneri, precum și de abordarea scrisului asemic în relație cu memoria, spațiul vizual și culoarea.
Seriile „The Memory Remains” 2021 și „Gathering” 2024 sunt în desfășurare și conțin lucrări cu tehnică mixtă, în care gravura dialoghează cu fotografii din colecția personală și în care explorez importanța relației dintre trecut și prezent — o legătură care ne definește sufletește mai mult decât înțelegem.
Cu drumurile deschise de Rauschenberg, Kiki Smith, Kiefer, Tàpies și Kentridge, pășesc la rândul meu pe cel care duce la experimentarea misterului existenței și al destinului uman. Exprimarea semnificativă este premisa de bază în cartografierea peisajului interior și redefinește poveștile personale la fiecare pas. Pentru mine, arta înseamnă înțelegerea ascunsului. Prin ea creăm oglinzi ale miturilor universale, îndreptându-ne împreună spre o libertate interioară dincolo de limitele personale.
SIMPOZION 2025 • ACTIVITĂȚI CONEXE
SORIN TÎRT
designer grafic, artist vizual
IDENTITATE VIZUALĂ ȘI CREAȚIE GRAFICĂ. STUDII DE CAZ
În cadrul Simpozionului Internațional de Arte Vizuale „Arta în Grădină”, ediția a XIV-a, le-am povestit colegilor din tabăra de creație, cum decurge un proces de branding și identitate vizuală in propriul studio – TD Studio: totul începe cu ascultarea atentă a clientului, pentru a înțelege cu adevărat viziunea lui și esenta afacerii sale. Această înțelegere mă ajută să găsesc un nume potrivit, iar apoi să desenez un logo și să construiesc o strategie de design coerenta.
Am ales cinci studii de caz care sa evidentieze cum procesul creativ se adaptează întotdeauna fiecărui client în parte.
Prima a fost dedicată unei cafenele din Cluj-Napoca care și-a propus să aducă cafea de la prăjitorii artizanale din întreaga lume, oferind astfel clienților produse cu origini bine controlate. Pornind de aici a rezultat numele brandului: ROOTS, iar logoul contine desenul unor rădăcini simetrice, ce formeaza un cerc care evocă coroana unui copac.
Al doilea proiect prezentat a fost noua identitate vizuală a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei. Am explicat conceptul din spatele simbolului grafic, care se bazează pe ideea ca in absența omului, istoria nu ar putea fi nici creată și nici percepută. Asadar am conceput un simbol grafic ce reprezintă un chip uman universal, într-un stil minimalist, care totodată sugereaza și litera „T”, de la Transilvania. Am dorit să creez un simbol grafic care sa fie relevant si pentru generațiile viitoare.
Cel de-al treilea proiect a fost un brand creat integral de la zero: Artbinary – visual stories. Este un studio de comunicare vizuală alcătuit dintr-un colectiv de artiști talentați, care utilizează tehnologiile video și 3D pentru a genera emoția asociată atingerii unui produs care încă nu există în realitatea obiectivă. Logo-ul constă în desenarea literei „A” într-un stil jucăuș, care trimite imediat către universul digital al pixelilor.
Al patrulea studiu de caz a vizat rebrandingul unei crame de vinuri de familie din Dobrogea. Procesul a început cu alegerea unui nume adecvat – „Familia Vădoi – creatori de vinuri” iar logo-ul integrează litera „V” în care sunt inserate profilele celor doi. Pentru fiica, Anca Maria, care face vinuri proaspete si aromate, am creat o etichetă cu portretul ei desenat cu linii curbe și fluide. Pentru tatăl, Ion Vlădoi, care face vinuri clasice, baricate, am creat o eticheta in care portretul său este decupat cu ștanță, conferind etichetei un caracter riguros si sculptural.
Ultimul proiect prezentat a fost despre agenția de impresariat artistic Transilvania Classic, care își propune, prin intermediul tinerilor artiști absolvenți ai conservatorului de muzică, să promoveze arta clasică, opera, teatrul și musicalul în spațiul urban-stradal. Logo-ul este desenat din literele “T” și “C”, în jurul cărora am construit un simbol grafic minimalist, desenat din linii uniforme, care înfățișează un personaj de operă sau teatru, cu gura deschisă și ochii închiși, surprins parcă într-un moment de reflecție dinaintea expresiei artistice.
Prin această prezentare am dorit să evidențiez faptul că creatia de brand și identitate vizuală reprezintă o formă de practică artistică în sine și că un simbol grafic sau un logo poate fi creat prin intermediul mijloacelor grafice tradiționale (pensulă, tuș, fineliner, marker sau cărbune), integrând totodată simboluri arhetipale și referințe culturale profunde. Asadar, arta vizuală include grafica publicitară, iar graficienii publicitari (designerii) sunt artiști precum gravorii, pictorii sau sculptorii.
SIMPOZION 2025 • ACTIVITĂȚI CONEXE
MIRCEA GROZA
expert la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Țara Silvaniei
MIRCEA GROZA & SARMALELE DIN ȚARA SILVANIEI
C.D.: Ce crezi că reprezintă sarmalele pentru mâncarea românească?
M.G.: Sarmalele, atât de îndrăgite de români, sunt preparatele care s-au făcut și se fac în fiecare casă din România. Nu multe specialități au acest statut. Cred că acesta este răspunsul cel mai potrivit.
C.D.: Cât de prezente sunt în satul sălăjean?
M.G.: Piroștele sunt nelipsite de pe mesele sălăjenilor de sărbători: Paști, Crăciun, Anul Nou, Bobotează. Dar și duminica se face foarte des o oală de piroște. De post, dacă e post, sau de dulce.
C.D.: Cam câte feluri de sarmale ai documentat în Sălaj?
M.G.: Probabil 30-35 de variante. De post și de dulce. Cu varză murată și varză dulce, cu varză creață, cu frunze de tei, de pomnițar (dud), de lobodă domnească, de măcriș sau de sfeclă roșie, de podbal, de cărălabă (gulie), cu ștedie, cu lobodă roșie. Cu carne de porc, de rață, de curcă, de miel, de oaie, de ied, cu afumătură, cu ciuperci, cu cartofi, cu fasole, cu razalăi, cu „pătură” (lășcuțe), cu păsat, cu orez. Nu am făcut, încă, piroște cu frunze de salată, de hrean și, culmea, de viță-de-vie! Nu am găsit socăcița care să fi făcut aceste feluri de sarmale.
C.D.: Câte denumiri ai găsit?
M.G.: În Țara Silvaniei (județul Sălaj), acestea sunt denumirile pe care le-am identificat: piroștie, ptiroștie, broșbuțe, boace, bolfoi, boți, chioaște, găluști, ghioaște, kapusta s rajbaninu, păpuși, sarmale romaia, tioaștie, töltött káposzta, piroște cu păsat, piroște cu razalăi, piroște cu pătură, piroște cu frunze de tei, piroște cu podbal, piroște cu frunze de pomnițar, piroște cu măcriș, piroște cu ștedie, piroștie împrăștietie, piroștie cu sâmburi de hârban, rakott káposzta.
Cele mai des întâlnite sunt „piroște” și „ptiroște”.
Am documentat și alte zone din județele învecinate: Satu Mare, Bihor, Cluj și Maramureș. Denumiri diferite de cele din Sălaj sunt: coștiule, cutcuși, curechi umplut, curiți umpluți, curechi cu hiribe, curechi îndiesat cu carnie, găluști cu curechi, găluște cu urdă, gâște, găluște cu bureți, găluci, gefülltes Kraut, învârtite, păpuși, pumni, tamboci, purcei.
Iată ce scrie DEX despre sarmale (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998): „SARMÁ, sarmale, s. f. Preparat culinar din carne tocată (amestecată cu orez și cu alte ingrediente), învelită în foi de varză, de viță etc., sub formă de rulouri. [Var.: sarmálă s. f.] – Din tc. sarma”.
Așadar, denumirea sarma vine din limba turcă și se traduce prin „rulou”, „împachetat”.
Nu neg că și în bucătăriile altor țări există rețete de sarmale. Este un preparat destul de comun. Dar de ce să nu acceptăm ideea că s-ar putea ca alții să se fi inspirat din bucătăria românească? Cum să nu cred asta când am găsit foarte multe variante de a găti sarmale în țara noastră? Nu știu să existe o altă țară cu atâtea rețete, cu atâtea denumiri complet diferite, cu ingrediente total diferite, pentru același produs.
De altfel, românii nu au prea circulat prin lume, iar cei care ne-au „vizitat” – o spun mai în glumă, mai în serios – nu cred că au venit să ne învețe să facem sarmale. Mi-am format această părere după ce, în ultimii 30-40 de ani, am vizitat foarte multe țări (aproape toată Europa, Asia, Africa, dar și SUA). Peste tot am observat foarte atent bucătăria locală. Nicăieri nu am întâlnit această formidabilă diversitate în ceea ce privește sarmalele. Țăranul român este foarte inventiv. Piroștele diferă ca gust nu doar de la sat la sat, de la uliță la uliță, ci chiar și de la casă la casă.
La țară, în majoritatea satelor prin care am trecut, nu este cunoscut termenul „sarmale”, cel puțin printre cei mai bătrâni. Am căutat în DEX etimologia cuvintelor tioaște, brojbuțe, tamboci etc. Nu am găsit nimic.
Sarmalele/piroștele se fac în fiecare casă de pe teritoriul României, în foarte multe variante. Nu multe țări au o rețetă anume care să fie folosită în toate familiile din țara respectivă.
Așadar, putem spune că „sarmalele sunt și românești”. L-am citat aici pe Cosmin Dragomir, colecționarul de sarmale.
fragment din interviul realizat de Cosmin Dragomir cu Mircea Groza.
